Mures Info
Mures InfoPublicitateFeedbackGuesbookContact
MuresInfo

Ştirile zilei

 

Ştirile zilei

 

MuresInfo
MuresInfo
MuresInfo
Ştirile zilei  
Horoscop  
Imaginea zilei  
Sărbătoriţii zilei  
Link-ul zilei  
Azi in istorie  
Motto - ul zilei  

Cautare


Vă recomandăm
» Model CV, scrisoare intentie model
» Locuri de munca


13.10.2008

De luni seara, Aeroportul „Transilvania din Tg Mureş” va fi închis traficului aerian!

Din cauza unor lucrări tehnice la suprafeţele de mişcare aeroportuare, de luni seara Aeroportul „Transilvania” din Tg Mureş va fi închis traficului aerian până sâmbătă, 18 octombrie.
Zborurile vor fi preluate de Aeroportul din Cluj Napoca, în această săptămână, iar liniile aeriene vor pune la dispoziţia pasagerilor din Tg Mureş autocare pentru transferul la Aeroportul din Cluj Napoca.
Cristina Bulbescu
13.10.2008

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş are iniţiativa înfiinţării unei Bănci de Celule şi Ţesuturi!

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş, Ovidiu Butuc a declarat că s-a şi făcut un prim pas în această direcţie: la Târgu-Mureş se vor preleva grefe osoase pentru transplant, care vor fi depozitate apoi la Spitalul Clinic Colentina (din Bucureşti).
Protocolul este în colaborare şi cu Clinica de Ortopedie şi Traumatologie I, condusă de Tiberiu Băţagă. Acest act de colaborare va avea ca urmare infiinţarea unei bănci speciale de celule şi ţesuturi, ca parte a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş, sub conducerea aceluiaşi manager Ovidiu Butuc.
În acest sens s-au purtat deja discuţii cu Andrei Nica, consilier al Agenţiei Naţionale de Transplant pe probleme de transplant de tesut osteotendinos, care a şi fost la Tîrgu-Mureş.
Aceste discuţii vizează investiţiile în această bancă de ţesuturi, având în vedere că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş pune la dispoziţie spaţiul, deja identificat de conducerea spitalului, iar Agenţia Naţională de Transplant va furniza restul aparaturii. Pentru această bancă vor fi trimişi la specializare 12 specialişti.
Înfiinţarea acestei bănci ar însemna o deschidere mai mare spre medicina performantă a transplanturilor, având exemplul Spitalelor de la Cluj şi Oradea, care deja efectuează transplanturi renale.
În Târgu-Mureş, la ora actuală, se realizează doar transplanturi cardiace, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Tîrgu-Mureş (IBCvT) şi tranplant de celule stem la secţia condusă de dr. Benedek Imre, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş.
Adela Moldovan
13.10.2008

Expoziţia contestată de la Salina Praid va fi îndepărtată

Expoziţia foto deschisă în urmă cu mai multe luni în Salina Praid din judeţul Harghita, care a fost contestată de un cetăţean din Sfântu Gheorghe pe motiv că este “revizionistă şi şovină”, va fi îndepărtată. Directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, a afirmat că s-a luat decizia demontării expoziţiei înainte ca Dan Tănasă, un cetăţean din Sfântu Gheorghe, să ceară conducerii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi Societăţii Naţionale a Sării, îndepărtarea ei. Seprodi Zoltan a afirmat că hotărârea s-a luat din cauză că locaţia în care erau expuse fotografiile nu era potrivită. Potrivit sursei citate, iniţial s-a dorit mutarea expoziţiei în altă sală, dar în final s-a decis ca ea să fie trimisă în Ungaria.
Ioana Dima
13.10.2008

La Braşov s-a lansat noul sistem GPS de determinare a poziţiei proprietăţilor


Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a lansat, în Poiana Braşov, un nou sistem informatic de tip GPS de determinare a poziţiei proprietăţilor. Sistemul este intitulat ROMPOS şi permite identificarea coordonatelor terenurilor în câteva secunde, cu o poziţie de ordinul milimetrilor.
Astfel, dosarele privind regimul proprietăţilor vor putea fi soluţionate rapid, după ce în ultimii 15 ani limitele cadastrale ale proprietăţilor au dat naştere la un număr mare de procese şi numeroase scandaluri.
Sistemul va elimina şi suprapunerile cadastrale, deoarece întreaga procedură va fi informatizată şi centralizată. Serviciile noului sistem se adresează utilizatorilor de GPS şi, în primul rând, celor care realizează lucrări de geodezie, cadastru, fotogrametrie, topografie, cartografie. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va permite accesarea gratuită a acestui sistem de către specialiştii în cadastru, dacă vor avea echipamentele necesare.
Adrian Munteanu
13.10.2008

Controversatul Wass Albert, comemorat în mai multe judeţe

Controversatul scriitorul maghiar Wass Albert, declarat criminal de război pentru atrocităţi comise împotriva umanităţii în anul 1940, va fi comemorat timp de o săptămână în mai multe localităţi din ţară, în cadrul unor manifestări organizate de Asociaţia Tinerilor Maghiari (ATM) din Ardeal .
Preşedintele ATM Covasna, Nemes Elod a precizat că acţiunile ce vor avea loc în perioada 13-20 octombrie a.c cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Wass Albert, se vor desfăşura în cadrul unor serate literare în care vor fi prezentate operele artistice ale acestuia.
Nemes Elod a menţionat că „în Ungaria şi în rândul maghiarilor din Transilvania Wass Albert este considerat un mare scriitor şi poet” şi că lucrările literare ale acestuia nu sunt interzise în România.
Potrivit liderului ATM, Wass a fost acuzat şi declarat pe nedrept criminal de război, iar asociaţia pe care o conduce va încerca să contribuie la reabilitarea memoriei acestuia prin traducerea unor studii realizate de istoricul Vekov Karoly.
Seratele artistice în cadrul cărora vor fi prezentate fragmente din opera lui Wass Albert, ce însumează circa 50 de volume, vor avea loc în localităţile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Oradea.
Mara Deleanu
13.10.2008

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş va da în folosinţă, în 2009, un centru integrat de medicină dentară, a declarat directorul administrativ al Universităţii, Florian Buicu.

Va fi construită şi o microcantină de incintă, o sală polivalentă şi o sală de înot care vor fi gata în 2010, a spus Florian Buicu.
Potrivit acestuia, bugetul total pentru investiţii, reabilitări şi reparaţii pe acest an se ridică la 11 milioane de euro, din care aproape patru milioane de euro sunt alocaţi pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor începute, restul banilor fiind alocaţi pentru programul de dotări şi cămine.
Bugetul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş este asigurat de Ministerul Educaţiei, însă fiecare dintre aceste capitole de investiţii beneficiază de cofinanţare din partea UMF, pentru dotări.
Sursa:Mediafax
13.10.2008

Angajaţii Spitalului Judeţean Mureş vor beneficia de prime! Măsura se datorează unui excedent bugetar al instituţiei, dar de aceste prime nu vor beneficia toţi angajaţii.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, aşa cum a funcţionat el până la divizarea de la întâi septembrie, a înregistrat profit în ultima perioadă, sub conducearea lui Ovidiu Butuc, a declarat acesta. De la începutul lunii septembrie, Ovidiu Butuc este managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş, iar Silviu Morariu a devenit managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş.
De asemenea, Ovidiu Butuc a oferit exemplul ultimei luni când a condus întreaga instituţie, august 2008, lună în care s-a înregistrat un execedent bugetar de 13,6 milioane de lei (adică 136 de miliarde de lei vechi). Suma a rezultat în prinicipal din numărul mai mare al internărilor care se decontează de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Ovidiu Butuc a ţinut să precizeze că la reuşita transformării celui mai mare spital din ţară şi cu datorii istorice, Spitalul Clinic Judeţean Mureş, într-o unitate profitabilă a contribuit şi relaţia bună cu cele două sindicate: SANITAS şi STEA (Sindicatul personalului Tehnici şi Adminustrativ).
Se pare, însă, că de aceaste prime vor beneficia numai cei 2800 de angajaţi, din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş, rămaşi în subordinea lui Ovidiu Butuc, şi nu toţi cei 4300 de angajaţi ai Spitalulului.
Adela Moldovan
13.10.2008

Pe cele 2 posturi de inspector general adjunct, scoase la concurs de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, s-au înscris doar 3 candidaţi.

Înscrierea candidaţilor a avut loc în perioada 26 septembrie –10 octombrie la sediul Inspectoratului Judeţean Mureş.
Până în prezent nu se stie data exactă când se va desfăşura concursul pentru ocuparea celor 2 posturi de inspector general adjunct, se stie doar că acesta se va desfăşura în perioada 27 - 31 octombrie.
Doi dintre cei trei candidaţi înscrişi la concursul pentru ocuparea unui post de inspector general adjunct, au mai avut experienţa acestei funcţii.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş funcţionează în prezent cu 2 inspectori generali adjuncţi din cauză că cel de al 3 lea post este blocat în urma procesului intentat de fostul inspector şcolar Nelu Moldovan, demis din funcţie anul trecut.
Roxana Mihaly
13.10.2008

Sute de elevi din Harghita participă la cursuri de educaţie ecologică

Sute de elevi harghiteni participă la cursuri de educaţie ecologică organizate de Agenţia Judeţeană de Protecţia Mediului. Directorul Agenţiei de Protecţia Mediului Harghita, Pal Peter, a declarat că orele de educaţie ecologică sunt ţinute de Richard Schoenbohm, voluntar al Corpului Păcii din Statele Unite, dar şi de specialiştii Biroului de Biodiversitate. Aproximativ 300 de elevi din clasele IX-XII, din Miercurea Ciuc, învaţă despre încălzirea globală, despre animale protejate şi rezervaţii naturale, despre probleme generale de protecţia mediului dar şi despre comportamentul eco-conştient. Celor 300 de liceeni din Miercurea Ciuc li se vor alătura şi elevi de la alte şase şcoli din Harghita.
Ioana Dima
13.10.2008

PCM începe strângerea de semnături pentru candidaţii independenţi

Conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna a anunţat luni numele a doi candidaţi independenţi, Szilagy Sandor şi Fekete Attila Gyula, pe care îi va susţine în campania electorală pentru alegerile parlamentare, precizând că până joi vor fi nominalizaţi şi ceilalţi candidaţi.
Szilagy Sandor, de profesie inginer mecanic, va candida pentru Senat în colegiul Sfântu Gheorghe-Baraolt, iar Fekete Attila Gyula, director zonal al unui concern austriac, va candida pentru Camera deputaţilor pe Colegiul uninominal Sfântu Gheorghe.
Liderii PCM au declarat că vor demara de luni strângerea de semnături pentru cei doi candidaţi, precizând că intenţionează să adune circa 2500 pentru Camera Deputaţilor şi 4500 pentru Senat.
Decizia PCM Covasna de a susţine independenţi a venit ca urmare a hotărârii conducerii centrale de a nu depune liste de partid.
Mara Deleanu
13.10.2008

Conflict între CJ Harghita şi trei operatori de transport


Trei operatori de transport de persoane din Harghita ameninţă cu mărirea preţurilor la bilete în situaţia în care Consiliul Judeţean nu îi va sprijini financiar pentru plata taxei percepută de autogara din Miercurea Ciuc. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat într-o conferinţă de presă că trei operatori de transport, Open World, ITASS şi Autotransport, ameninţă cu mărirea preţurilor biletelor şi cu declanşarea unei campanii negative la adresa Consiliului Judeţean, dacă acest organism nu îi va spriji în plata taxei de autogară. Potrivit lui Borboly, firmele respective nu au mai plătit de la începutul anului această taxă şi refuză să mai intre în autogară, preluând călătorii de pe marginea drumului şi punându-le viaţa în pericol. Preşedintele Consiliului Judeţean a ţinut să adauge că, potrivit legii, o societate comercială nu poate fi finanţată din bugetul judeţean, motiv pentru care firmele în cauză nu pot fi ajutate pentru plata taxei de autogară.
Ioana Dima
13.10.2008

În curând Zărneştiul va avea rezervaţie de urşi şi lupi


Asociaţia de Protecţie a Animalelor "Milioane de Prieteni" administrează de mai mulţi ani la Zărneşti rezervaţia de urşi "Libearty". Întreaga suprafaţă a fost oferită de administraţia zărneşteană în calitatea sa de partener al proiectului. Recent, printr-o adresă trimisă Primăriei oraşului, preşedinta Asociaţiei, Cristina Lapis preciza faptul că "lângă Zărneşti, în fosta rezervaţie de lupi înfiinţată de Fundaţia Carpaţi a mai rămas un singur exemplar. La cererea fundaţiei, Rezervaţia de Urşi din Zărneşti ar putea prelua acest lup, împreună cu un altul, abandonat şi el de la Grădina Zoologică din Piatra Neamţ".
În perioada imediat următoare se va stabili exact suprafaţa terenului alocat rezervaţiei de lupi, în funcţie de numărul animalelor şi de specificul lor. În plus, viitoarea zonă protejată va purta numele de "Rezervaţia de Urşi şi Lupi de la Zărneşti".
Adrian Munteanu
13.10.2008

Molizii de pe strada Bradului vor fi tăiaţi, marţi dimineaţa, de angajaţii Primăriei Tg Mureş!

Reprezentanţii edililor locali spun că cei 15 molizi de pe strada Bradului din Tg Mureş vor fi tăiaţi deoarece lucrările care s-au efectuat în această primăvară, pentru reabilitarea străzii şi a trotuarelor, au afectat o mare parte din rădăcinile coniferelor.
Prin urmare, molizii au început să se usuce iar singura soluţie este îndepărtarea lor.
În locul celor 15 molizi tăiaţi vor fi plantaţi alţi 37 de molizi şi, intercalat, 41 de arbori de tuia.
Şefa Biroului de Amenajări Peisagistice din cadrul Primăriei Tg Mureş, Anca Teban.
În data de 28 octombrie, Primăria Tg Mureş va organiza o dezbatere publică privind tăierile şi plantările de puieţi care vor avea loc pe raza Municipiului Tg Mureş.
Planurile edililor locali privind această activitate vor fi afişate pe site-ul Primăriei Tg Mureş, la finele acestei săptămâni.
Cristina Bulbescu
13.10.2008

Cea de a VIII –a ediţie a „Sărbătorii Vinului şi a Artei Meşteşugăreşti” s-a dovedit a fi un succes în opinia organizatorilor !

Ediţia din acest an a fost gustată de un număr de aproximativ 70 de mii de târgu mureşeni.
Vinul, mustul, fructele de sezon dar şi cele peste 12 mii de obiecte de artă meşteşugărească au dat culoare şi în acest an festivalului.
Cele mai vestite podgorii atât din ţară cât şi din străinătate au oferit amatorilor, vinuri de cea mai bună calitate.
Astfel, cei care au trecut prin Cetatea din Tg.mureş au consumat peste 34 de mii de litri de vin şi peste 6 mii de litri de must.
De asemenea, s-au consumat aproximativ 1500 de kg de diferite tipuri de carne şi peste 12 mii de bucăţi de mititei.
În schimb, comercianţii au avut parte şi de vizita inspectorilor sanitari.
Şase kilograme de preparate din carne au fost confiscate, weekendul trecut, de catre Inspectia Sanitara de Stat Mureş la \\"Festivalul vinului si al artei mestesugaresti”.
Problemele constatate au vizat terenul neamenajat, depozitarea neorganizata a gunoaielor si conditii inexistente pentru depozitarea si prepararea alimentelor.
Gabriela Uifalean, directorul executiv al Autoritatii de Sanatate Publică Mureş, a declarat astăzi, pentru citynews, ca din 35 de agenţi economici prezenţi în Cetate, unul singur a respectat normele de igienă.
Aceasta a mai declarat că în Cetatea Tîrgu Mureş nu sunt condiţii pentru astfel de evenimente, nu există alimentare cu apă,.
În schimb, grupurile sanitare şi coşurile de gunoi au fost suficiente, mai spune şefa inspectorilor sanitari.
Roxana Mihaly






13.10.2008

Corona Folk Festival va fi susţinut financiar de Primăria Braşov

Corona Folk Festival a ajuns la cea de-a doua ediţie şi se va desfăşura în perioada 15 – 16 octombrie 2008. Pentru organizarea acestui eveniment, municipalitatea braşoveană se va asocia cu Asociaţia Libris Cultural şi va aloca suma de 35.000 de lei. Această propunere de finanţare a fost propusă plenului Consiliului Local în cadrul şedinţei extraordinare de plen programată luni. Festivalul - concurs va reuni atât nume consacrate ale muzicii folk, cât şi nume noi, ale unor tineri interpreţi ai genului, dornici de afirmare.
Adrian Munteanu

Alegeţi altă dată din arhivă:


_

Termeni de utilizare | |Despre MuresInfo | Parteneri MuresInfo | MuresInfo

Realizare & Copyright © 2002 Mediafamily & MuresInfo
Anunturi online
Vizitorii au cautat pe pagina:
flash-onlinero, inchiriei garsioniere targu mures langa spital, tpwwwgooglecomurlsat, tpswwwgooglero, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila cu intarsie miraj, vanzare mobila cu intarsie miraj, cachevpppryi5e9ojterapielasermuresinforoflashflashphpnumber_id338category_id9cmdshow_cctirgu_mures vanzare mobila cu intarsie camera de zi miraj, tpwwwgooglecomsearch, tpwwwgooglecomsearch, flash online anunturi, cachewllx_cyqgy0jmodul5muresinforoflashflashphpnumber_id312category_id9cmdshow_ccmica_publicitate vanzare mobila camera de zi miraj, vanzare mobila camera de zi miraj -hotel -cazare, cv european format wordpad, tpwgooglewmuresinforoguestbookguestbookphpeintragen1personalitatiguestbookphp, suciu daniel mures remat, chirie mures flash, horoscop romanesc, chirii mures flash, tpswwwgooglecom, cv model, model cv europass completat in romana, cum se prepara apa de parfum, tpwwwgooglecomsearch, flash publicitate, radio son reghin anunturi mica publicitate

Curriculum Vitae, Model CV, Model scrisoare de intentie, Model CV European